Boala Crohn: simptome, cauze și tratament

Boala Crohn

Boala Crohn

Boala Crohn este o boală inflamatorie cronica localizată la nivelul tractului intestinal. Boala cauzează dureri abdominale severe, diaree severă, fatigabilitate, pierderea în greutate și malnutriție.

Uneori, boala poate conduce la complicații care amenință viața. Cu toate că nu există un tratament care să vindece complet boala, unele terapii reduc semnele și simptomele bolii.

Boala Crohn: Semne și simptome

În unele cazuri ale bolii Crohn, doar ultima parte a intestinului subţire este afectat; în alte cazuri, boala este localizată în colon. Acestea sunt zonele cele mai frecvent afectate de această boală.

Semnele și simptomele bolii pot varia de la ușoare, până la severe. De obicei, acestea evoluează treptat, însă, în unele cazuri, vor apărea brusc. De asemenea, bolnavul poate experimenta și perioade de remisie, fără niciun fel de simptome.

Atunci când boala e activă, semnele și simptomele sunt următoarele:

  • Diareea
  • Febră și oboseală
  • Durere abdominală și crampe
  • Scaune cu sânge
  • Afte
  • Apetit scăzut și pierderea în greutate
  • Boli perianale

Alte semne și simptome

  • Inflamație a pielii, ochilor și articulațiilor
  • Inflamație a ficatului
  • La copii, creștere sau dezvoltare sexuală întârziată

Boala Crohn: Cauze

Cauza exactă a bolii Crohn este încă necunoscută. În trecut, se credea că dietă și stresul sunt cauzele principale, însă, în prezent, se consideră că aceste simptome pot agrava boala, dar nu o pot cauza.

Alți factori, precum ereditatea și probleme cu sistemul imunitar, pot juca un rol important în apariția bolii.

Sistemul imunitar. Este posibil ca un virus sau o bacterie să declanșeze boala Chron. În momentul în care sistemul imunitar încearcă să lupte cu invazia de microorganisme , un răspuns imun anormal poate determina sistemul imunitar să atace și celule și tractul digestiv.

Ereditatea. Boala Chron apare frecvent la persoanele care au membri în familie cu aceeași boală.

Boala Crohn: Diagnostic

Pentru diagnosticarea bolii se efectuează următoarele teste și proceduri:

  • Teste de sânge, care poate evidenția anemia sau leucocitoza
  • Coprocultura – arata dacă există sângerări sau infecții în materialele fecale
  • Colonoscopie ori sigmoidoscopie.
  • Endoscopie
  • CT (Computer Tomografia) sau IRM (Imagistica prin Rezonanta Magnetica)

Boala Crohn: Tratament

Tratamentul bolii Crohn este cel mai frecvent medicamentos. Se apelează la procedurile chirurgicale doar pentru îndepărtarea unor eventuale complicații precum abcese, ocluzii sau fistule.

Tratamentul folosit constă în antiinflamatoare precum sulfasalzina, corticoterapie, dar şi imunosupresoare precum azatioprina, mercaptopurina).

Pot fi folosite cu succes şi medicamentele antispastice, sedative şi uneori antibiotice.

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi categoria de Simptome şi Boli