Alimentaţia pentru cardiaci

Alimentaţia pentru cardiaci

Alimentaţia pentru cardiaci

Alimentaţia „sănătoasă“ se referă la existenţa unui raport optim între componentele structurale ale dietei, adică între lipide (grăsimi), glucide (zaharuri) şi proteine. Proporţia optimă de lipide din dietă este de aproximativ 30%, cu evitarea grăsimilor de origine animală (din unt, smântână, carne grasă, produse de patiserie) şi preferarea celor din peşte şi a celor de origine vegetală (din nuci, uleiuri vegetale – de preferat uleiul de măsline). Proporţia optimă de glucide din dietă este de aproximativ 55%, cu evitarea alimentelor şi băuturilor bogate în zaharuri (prăjituri, bomboane, sucuri sau alte băuturi dulci). Proporţia optimă de proteine din dietă este de aproximativ 15%, cu variaţii în ceea ce priveşte sursa proteinelor animale şi vegetale. Prin urmare, alimentaţia „sănătoasă“ este săracă în grăsimi şi bogată în fibre vegetale.

Structura alimentaţiei „sănătoase“ pentru o persoană care realizează o activitate fizică de intensitate medie (2.000 de calorii/zi):

– cereale: 6 măsuri/zi (o măsură = 28,35 g = o felie de pâine = o cană de cereale pentru micul dejun =  cană de cereale, orez sau paste gătite);

– legume: 2  căni/zi sau de 3-5 ori pe zi. Este de preferat să predomine legumele verzi (cum ar fi salată, spanac, varză, broccoli, păstăi, ardei, dovlecei), respectiv cele galbene (cum ar fi morcovii, cartofii). Sunt recomandate şi boabele de fasole, mazăre, linte. Legumele sunt alimente sărace în grăsimi, dar bogate în fibre şi vitamine, dar nu trebuie să uităm că unele vitamine sunt distruse prin fierbere. Legumele verzi trebuie consumate cu prudenţă de pacienţii care urmează tratament cu medicamente cu efect anticoagulant (Trombostop sau Sintrom);

– fructe: două căni/zi sau de 2-4 ori/zi. Este de preferat să fie consumate fructele integrale şi nu doar sucul. Consumul de fructe trebuie să fie cât mai variat, fiind de preferat fructele proaspete sau congelate sau uscate. Fructele conservate şi siropurile au un conţinut crescut de zahăr (adică multe calorii);

– lactate: 3 căni/zi pentru adulţi (pentru copiii între 2 şi 8 ani se recomandă două căni/zi) sau de 2-4 ori/zi. Lactatele conţin o cantitate mare de calciu. Cele mai sănătoase sunt produsele degresate sau cu grăsime puţină (lapte, iaurt, brânză). Dacă o persoană nu poate consuma lapte, din cauza sensibilităţii la lactoză, se recomandă alte alimente sau băuturi îmbogăţite în calciu;

– carne (proteine animale) şi proteine vegetale: 5 măsuri/zi sau de 2-3 ori/zi (o măsură = 28,35 g). Este recomandat consumul de carne roşie slabă, carne de pui sau de peşte, gătite dietetic (la cuptor, pe grătar sau fierte). Alimentele bogate în proteine vegetale sunt nucile, alunele, produsele din soia. Se recomandă mai puţină carne roşie, iar o dată sau de două ori pe săptămână să fie consumat peşte.

O dietă „sănătoasă“ include şi recomandările referitoare la consumul de alcool şi sare, precum şi recomandări legate de activitatea fizică. O dietă „sănătoasă“ permite consumul redus de alcool: – 1 măsură pe zi (o măsură de alcool = 150 ml vin = 50 ml tărie = 350 ml bere), dar nu în fiecare zi! De asemenea, se recomandă consumul redus de sare (adică o dietă hiposodată moderată): optim sub 6 g/zi (sub 2,4 g sodiu/zi). O dietă hiposodată moderată înseamnă evitarea solniţei pe masă şi a alimentelor conservate, cum ar fi murăturile, saramurile, conservele, apa minerală. Dieta cu care este obişnuită o persoană sănătoasă aduce un aport de aproximativ 10,5 g sare/zi.

Activitatea fizică minimă recomandată zilnic este de cel puţin 30 de minute de exerciţii pe zi sau echivalentul (de exemplu, 3 kilometri de mers pe jos, în ritm vioi).

Alătură-te comunității noastre de cititori cu un Like pe Facebook Doftoria

Citeşte şi alte articole:

7 sfaturi pentru o inimă sănătoasă

Remedii naturale pentru palpitațiile inimii

10 alimente pentru sănătatea cardiovasculară

Ce semnale îți transmite corpul când ai probleme cu inima

10 remedii naturiste pentru circulaţia sângelui (ritm cardiac, palpitaţii, aritmii etc.)